160 de viitori liceeni vor invata la alte licee sucevene decat cele repartizate de computer

Un număr de 160 de elevi admişi în clasa a IX-a nu vor învăţa la liceele unde au fost repartizaţi de computer. La Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava au fost înregistrate 231 cereri de transfer pentru situaţii speciale în urma admiterii computerizate la liceu. Dintre acestea, au fost aprobate 160 cereri, fiind vorba despre transferul elevului mai aproape de domiciliu, situaţii medicale şi gemeni, celelalte 71 de cereri fiind respinse.

Comparativ cu anul trecut, situaţia este aproximativ aceea şi în ce priveşte numărul solicitărilor de transfer. Se pare că nici în acest an situaţia financiară a părinţilor nu le permite să-şi întreţină elevul admis la un liceu la mare distanţă de casă, acest lucru presupunând bani de navetă, mâncare, consumabile, rechizite şi haine, sau, mai mult decât atât, plata unui internat, unei gazde sau chirii.

Conform preţurilor practicate de colegiile din municipiul Suceava, cheltuielile pe care un părinte trebuie să le acopere anual – pentru elevul din afara municipiului Suceava – ajung la suma minimă de 6.000 lei. Această sumă include doar cazarea, hrana, o sumă minimă de 100 lei lunar bani de buzunar şi 100 lei/lună pentru consumabile.

Numărul cererilor ar putea să crească pentru că transferurile care vor fi aprobate de consiliile de administraţie ale celor două unităţi de învăţământ vor fi efectuate la finalul primului semestru. Inspectoratul Şcolar aprobă sau respinge doar cererile de transfer ale elevilor depuse înainte de începerea anului şcolar.

Elevii au dreptul să se transfere de la o unitate la alta, de la o filieră la alta, de la un profil la altul, în conformitate cu prevederile regulamentului intern al unităţii de învăţământ de la şi la care se face transferul. Aprobările pentru transfer se dau de către consiliile de administraţie ale celor două unităţi de învăţământ, în limita efectivelor la clasă.

În urma primei etape de repartizare computerizată a absolvenţilor de clasa a VIII-a, s-au ocupat 7.039 locuri în licee. Au rămas neocupate 851 locuri în unităţile liceale din judeţ şi 43 de candidaţi au rămas nerepartizaţi, fie din cauza opţiunilor prea puţine, fie pentru că au ales specializări de la licee la care s-a intrat cu note mai mari faţă de mediile lor de admitere.
Alţi 28 de elevi din judeţ au devenit liceeni după cea de-a doua repartizare, astfel că, în total, au rămas neocupate peste 800 locuri în unităţile liceale sucevene.