Patru autoturisme burdușite cu țigări de contrabandă au fost găsite în curtea unei case din Vicovu de Jos. Polițiștii de frontieră au confiscat aproape 20.000 de pachete cu țigări, dar și mașinile


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit şi confiscat, în urma unei acţiuni desfăşurate în Vicovu de Jos, aproximativ 20.000 pachete cu ţigări, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din zonă.

Întreaga cantitate de țigări în valoare de peste 232.700 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar  patru  autoturisme,  în valoare totală de 125.000 lei, folosite la activitatea infracţională, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch-Serițan a declarat că polițiști din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, aflați joi seara în exercitarea atribuţiilor de serviciu a observat în curtea unui imobil nelocuit de pe raza localității Vicovu de Jos, două autoturisme  încărcate cu țigări de contrabandă.

 Polițiștii de frontieră au contactat proprietarul imobilului și, cu acordul acestuia, au intrat în curte, unde au descoperit alte două autoturisme cu țigări și mai multe colete abandonate lângă o șură.

Proprietarul a depus plângere penală pentru violare de domiciliu.

Cele patru autoturisme și coletele au fost duse la sediul instituției, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 19.890  pachete cu țigări,  de provenienţă Duty- Free, în valoare de 232.713 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar cele patru autoturisme, în valoare totală de 125.000 lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

În acest caz poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.


Intră acum și în grupul de