Cadrele didactice din Ipotesti au renuntat la greva


Intră acum și în grupul de

Cadrele didactice din şcolile comunei sucevene Ipoteşti au renunţat la grava începută vineri dimineaţă, după ce Consiliul Local al comunei a votat bugetul diminuat, aceasta fiind cea de-a treia şedinţă convocată pe acest subiect. Întrucât Consiliul Local al comunei Ipoteşti nu a aprobat bugetul rectificat negativ de către Consiliul Judeţean Suceava, trezoreria a blocat conturile primăriei, iar cei 44 de dascăli de la Şcoala cu Clasele I-VIII, şcolile din Tişăuţi, Lisaura şi Şcoala Nr. 2 nu şi-au luat salariile din luna septembrie, fiind vorba de suma totală de 81000 lei.

După mai multe încercări de a rezolva situaţia şi de a aplana tensiunea de la şcoala respectivă, Sindicatul Judeţean „Spiru Haret” a împrumutat din fondurile sale bani şcolii, astfel că unii dascăli şi-au luat vineri salariile. După deblocarea conturilor, banii vor fi înapoiaţi sindicatului.

Şcolile din Ipoteşti s-au aflat vineri în grevă. Aceştia i-au anunţat pe cei 600 de copii să nu vină la şcoală iar ei s-au adunat de dimineaţă în cancelarie La ora 10 a început şedinţa CL, care până la urmă a avut finalul dorit de toată lumea.


Intră acum și în grupul de