Demareaza concursul pentru sefia DSP Suceava


Intră acum și în grupul de

Renumit recent director executiv interimar al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Ludovic Abiţei, candidează pentru ocuparea funcţiei prin concurs. Acesta ocupă funcţia de director executiv cu delegaţie începând cu 13 octombrie şi tot atunci a fost data limită de înscriere la concurs. Potrivit acestuia, timpul de întocmire a dosarului a fost extrem de redus la fel ca şi timpul de pregătire. „Timpul este foarte scurt, legislaţia este stufoasă, iar o treime este inutilă pentru funcţia asta. Dar depinde de ce se va întâmpla acolo, la concurs” declara săptămâna trecută Ludovic Abiţei.

Cât despre existenţa unui contracandidat, şeful DSP Suceava a precizat că nu ştie dacă va avea vreunul. „Nu s-a exprimat nimeni pe-aici, dar se pot duce să se înscrie şi direct la ANFP”, arăta Ludovic Abiţei.

Acesta a deţinut funcţia de şef al Compartimentului de Inspecţie Sanitară al DSP, apoi director adjunct la Departamentul de Control. După eliberarea din funcţie a directorului Alexandru Lăzăreanu, a fost numit, o scurtă perioadă, director adjunct, concomitent cu preluarea atribuţiilor de executiv, apoi a fost eliberat din funcţie şi iar numit, pe 13 octombrie.

Concursul se va desfăşura la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pe 25 octombrie de la ora 10, fiind programată proba scrisă, iar pe 27 octombrie 2010, de la ora 14.00, interviul. Printre condiţiile pe care trebuie să le întrunească, persoanele care candidează la funcţia de director executiv trebuie să aibă o vechime de minim 3 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, să cunoască o limbă străină de circulaţie internaţională de nivel “avansat”.

Tot în această perioadă este scos la concurs şi postul de director executiv adjunct de sănătate publică şi cel director executiv adjunct economic.
Potrivit site-ului ANFP, în perioada 25-27 octombrie 2010 vor avea loc concursurile pentru funcţiile de „director executiv al Direcţiilor de Sănătate Publică ale judeţelor Caraş Severin, Călăraşi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, director executiv adjunct de sănătate publică din cadrul judeţelor Caraş Severin, Călăraşi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi director executiv adjunct economic din cadrul judeţelor Caraş Severin, Călăraşi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea”.


Intră acum și în grupul de