Poliția Suceava: Mai mulți tineri suceveni au fost înșelați la achiziția de bunuri și servicii prin internet. Dacă aţi căzut într-o astfel de capcană blocați card-ul şi eventualele tranzacţii ilicite din cont

Poliția Județeană Suceava a atenționat miercuri asupra înșelăciunilor prin aplicații online.

Astfel, se arată că evoluția socială a accentuat frecvența relațiilor comerciale în mediul on-line, iar nunuri de larg consum, servicii, vacanțe de călătorie sunt tot mai des achiziționate de pe platformele on-line de profil, dar că atenția trebuie să fie însă sporită pentru a nu cădea victime ale înșelăciunilor.

Poliția Suceava dă și mai multe exemple de tineri suceveni care au fost înșelați în acest mod.

Potrivit sursei citate, marți, la orele14:00, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată direct de către o tânără de 20 ani cu privire la faptul că la data de 20.07.2022, a fost înșelată de o persoană necunoscută prin intermediul unei aplicații on-line, valoarea prejudiciului fiind de 400 lei. La data de 20.07.2022, persoana vătămată, a văzut un anunț pe un site on-line din conținutul căruia rezulta faptul că se oferă cazare în Vama Veche într-un apartament cu două camere aproape de plajă la prețul de 275 lei pe noapte. În anunț era înscris  un număr de telefon de contact la care persoana vătămată  a sunat și a vorbit cu o persoană necunoscută care i-a spus că trebuie plătit un avans de 400 lei pentru rezervare.  La data de 20.07.2022 persoana vătămată a trimis prin transfer bancar, prin aplicație electronică suma de 400 lei într-un cont indicat. Ulterior, încercând să contacteze așa-zisul proprietar și în momentul în care a verificat datele furnizate în anunț, a realizat faptul că a fost înșelată.

În cauză sunt efectuate cercetări de către lucrătorii Poliției Municipiului Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „înșelăciune”, faptă prev. şi ped. de art. 244, alin 1 din Codul penal, urmând a se dispune procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Tot marți, la orele17:50, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată de către o tânără de 19 ani cu privire la faptul că în data de 31.03.2022 a comandat de pe un site on-line o pereche de încălțăminte sport, pentru care a achitat, pe loc, prin transfer bancar, suma de 800 lei și nu a mai intrat în posesia produsului comandat. S-a stabilit că la data de 31.03.2022 tânăra a achiziționat de pe un site, o pereche de încălțăminte sport și a achitat suma de 800 lei, bani pe care i-a transferat într-un cont indicat. Întrucât nu a intrat în posesia produselor comandate, tânăra a încercat să contacteze reprezentanții site-ului, fiind de fiecare asigurată că, deși comanda întârzie din diverse motive, va intra în scurt timp în posesia produselor, lucru care nu s-a întâmplat. Ulterior reprezentanții site-ului nu au mai putut fi contactați.

În cauză sunt efectuate cercetări de către lucrătorii Poliției Municipiului Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „înșelăciune”, faptă prev. şi ped. de art. 244, alin 1 din Codul penal, urmând a se dispune procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

În aceeași zi, la ora 18:00, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată de către un tânăr de 23 ani cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune după ce a comandat un produs de pe internet. Cu ocazia audierii părții vătămate a reieșit faptul că în data de 29.07.2022, în timp ce naviga pe o platformă de socializare a observat un anunț promovat de în care erau prezentate mai multe perechi de încălțăminte la prețuri avantajoase. Accesând anunțul a fost redirecționat către o pagină web unde erau expuse spre vânzare și alte perechi de încălțăminte. Tânărul a fost atras de o pereche de încălțăminte sport care avea aplicată o reducere de 400 lei de la prețul inițial de 700 lei, fapt ce l-a determinat să comande produsul.

În data de 02.08.2022, când la domiciliul acestuia s-a prezentat un agent de curierat a achitat contravaloarea produsului și a transportului în valoare de 323 lei, iar când a deschis coletul a constatat faptul că în interior se aflau două perechi de încălțăminte sportivă, de o calitate net inferioară și care nu se apropie de valoarea reală a produsului comandat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, faptă prev şi ped. de art. 244, alin. (1) din Codul penal, ce urmează a fi soluţionat procedural de către lucrătorii BIC.

Poliția Suceava atenționează utilizatorii să verifice link-urile pentru că există modalităţi pentru a afla dacă link-ul trimis este un fals.

Astfel, deşi pagina web la care redirecţionează link-ul foloseşte identitatea vizuală a brandului OLX, în realitate dacă se analizează denumirea domeniului din link se poate observa că nu mai e pe pagina oficială. Ex: https://www.olx.ro/ – este linkul corect, NU – https://olx.ro.payment-me.online/.

„Aşadar, mare atenţie la micile detalii!  Dar, dacă totuşi, aţi căzut într-o astfel de capcană, încă nu este totul pierdut. Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să contactaţi banca pentru a bloca card-ul şi eventualele tranzacţii ilicite din cont. Ulterior, dacă aţi suferit pagube materiale, depuneţi o plângere la cea mai apropiată unitate de poliţie”, mai arată Poliția Suceava.

Polițiștii vă îndeamnă să mai reţineţi câteva aspecte: pe  OLX nu se fac plăţi online pentru produsele vândute sau cumpărate; singura situaţie în care OLX cere introducerea datelor card-ului este cel în care se cumpără serviciile OLX de publicare sau promovare a anunţurilor; nu daţi nimănui, persoană fizică sau juridică datele cardului bancar – evitaţi orice plată în avans, indiferent de pretext; nu acceptaţi să mutaţi discuţiile pe Whatsapp sau pe altă reţea de comunicare şi păstraţi discuţiile pe chat-ul OLX, pentru a putea fi ulterior ajutat în caz de fraudă; verificaţi înainte de a da click linkul, în special dacă e primit prin Whatsapp sau orice altă mesagerie decât cea oficială OLX; nu introduceţi datele card-ului online.

Şi nu uitaţi: atunci când vindeţi produse prin OLX puteţi primi contravaloarea acestora doar prin firma de curierat, după ce cumpărătorul a intrat în posesia obiectului!