Numarul virozelor se mentine constant in judet

Peste 2.500 de suceveni au fost afectaţi săptămâna trecută de viroze, iar alţi 630 de pneumonii, cifrele fiind asemănătoare cu cele din săptămâna precedentă. Cei mai afectaţi sunt copiii.

Conform datelor DSP Suceava, în perioada 25-31 octombrie 2010, cele mai multe infecţii acute de căi respiratorii superioare au fost înregistrate la copiii cu vârste până în 4 ani , categorie la care s-au raportat de către medici 770 cazuri, 5-14 ani cu 753 cazuri, urmată de tinerii între 15-29 de ani cu 488 cazuri. La adulţii între 30 şi 64 de ani s-au semnalat 358 viroze iar la bătrâni de peste 65 de ani 172. Din totalul celor 2.541 cazuri de boală, 70 au fost spitalizate dintre care 44 au fost copilaşi de până la 4 ani.

Cât priveşte numărul cazurilor de pneumopatie acută, acesta este de 636.

Cele mai multe, în număr de 196 s-au înregistrat la grupa de vârstă 0-4 ani, urmată de cei între 5-14 ani cu 159 îmbolnăviri, adulţii între 30-64 ani cu 111 cazuri înregistrate, tinerii între 15-29 ani cu 95 cazuri şi bătrâni peste 65 de ani cu 75 cazuri.

Din totalul cazurilor de boală, 90 au necesitat internare, 62 fiind copilaşi până la 4 ani.
În judeţ nu s-a înregistrat nici un caz de gripă.