Directorul economic, Victor Cristi Bleortu, numit sef interimar la CAS Suceava

Victor Cristi Bleorţu este şef interimar la Casa de Asigurări de Sănătate Suceava, după ce a mai deţinut această funcţie câteva luni, până ce Cristina Iordăchel a luat concursul.

Aceasta din urmă a fost demisă la sfârşitul săptămânii trecute. Purtătorul de cuvânt al CAS Suceava, Anda Sălăgean, a precizat luni, că „prin adresa nr. 49090 din 05.11.2010 a fost primit Ordinul nr. 783 al Preşedintelui CNAS prin care a fost revocat mandatul de Preşedinte- director general al doamnei dr. Cristina Iordăchel. Conform Ordinului, revocarea este justificată de imposibilitatea doamnei dr. Cristina Iordăchel de a-şi exercita mandatul încredinţat de CNAS, fiind în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de 60 de zile în anul 2010”.

Aceasta a mai menţionat că prin Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 785, înregistrat la CAS Suceava, luni, 08.11.2010, a fost numit în funcţia de Preşedinte- director general cu delegaţie, până la ocuparea postului prin concurs, ec. Victor Cristi Bleorţu, Director Executiv Economic al CAS Suceava.

Pe de altă parte, pe numele Cristinei Iordăchel a fost depusa o plângere penală încă de anul trecut iar, în luna august a acestui an, sesizarea a fost preluata de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care a trimis-o spre soluţionare la Serviciul de Investigare a Fraudelor din IPJ Suceava.

În plângerea penală aflată în cercetare la Serviciul de Investigare a Fraudelor din IPJ Suceava, preşedintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate, Cristina Iordăchel este acuzată că a falsificat reţete, beneficiind de bazele de date ale farmaciilor OFICINALIS şi GALENICA, pentru a obţine deconturi din bugetul asigurărilor de sănătate de circa 6 miliarde de lei vechi.