Seful ISJ Suceava recomanda sa se discute in scoli despre efectele consumului de etnobotanice

Conducerea Inspectoratului Şcolar Suceava recomandă diriginţilor să efectueze activităţi educative la orele de dirigenţie, privind efectele consumului de plante etnobotanice. „Majoritatea acestor ore trebuie susţinute de diriginţi, iar în oraşele mari, pot să o facă şi medicii şcolari, şi chiar este indicat”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete.
Acesta este şi preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Suceava, ce funcţionează pe lângă Consiliul Judeţean, de fapt preşedintele acestei comisii fiind ales din rândul consilierilor judeţeni.

Petru Carcalete a precizat că a participat la Iaşi, la o întâlnire regională cu şefii inspectoratelor de poliţie şi preşedinţii ATOP din 8 judeţe. „S-a discutat inclusiv despre promovarea unui proiect de lege privind interzicerea plantelor etnobotanice. Aş recomanda ca în toate şcolile să se facă activităţi educative privind plantele etnobotanice”, a spus Petru Carcalete, adăugând că în cadrul întâlnirii un medic specialist din Iaşi le-a precizat că aceste plante „sunt mult mai agresive decât drogurile, în sensul că deteriorează mult mai repede organismul”.

Acesta a menţionat că săptămâna trecută, în judeţ s-a înregistrat un caz mai deosebit în această privinţă.

Mai exact, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava s-a aflat în mijlocul unui scandal privind consumul de substanţe etnobotanice.

Totul a pornit în urma unei excursii la Câmpulung Moldovenesc, la care au participat elevi din mai multe clase ale liceului. Un elev de clasa a VIII-a ar fi avut la el şi ar fi oferit şi altor copii substanţe etnobotanice

Elevul de clasa a VIII-a care ar fi fost responsabil de aducerea etnobotanicelor în excursia respectivă, se află, de câteva zile, internat în stare grava la Iaşi. Acesta a fost transportat săptămâna trecută de părinţii săi la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. Deşi iniţial a fost internat pentru o infecţie care a declanşat o peritonită şi a fost operat în cursul zilei de joi, starea copilului nu s-a îmbunătăţit, fiind în continuare gravă.

Şi Poliţia s-a sesizat în privinţa acestui caz şi a început o anchetă printre elevii participanţi la acea excursie.
upgrade : Tanarul internat la Iași a murit in cursul zilei de marți.