Sesiune de comunicari pentru elevii etnici ucraineni din anii terminali

Aproximativ 40 de elevi etnici ucraineni din anii terminali de liceu, din judeţul Suceava, vor participa la o sesiune de comunicări despre această minoritate. Potrivit şefului IŞJ Suceava, Petru Carcalete, „Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava este partener al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava cu prilejul aniversării a 10 ani de la înfiinţarea secţiei de limba ucraineană din cadrul Facultăţii de “Litere şi Ştiinţe ale Comunicării”.

Acesta a spus că, în cadrul unei reuniuni internaţionale Suceava – Cernăuţi se va organiza în perioada 12-14 noiembrie o sesiune de comunicări care se adresează studenţilor, elevilor din clasele a XI-a, a XII-a şi profesorilor.

În judeţul Suceava învaţă 1.719 elevi de etnie ucraineană, dintre care 24 sunt în clasa a XI-a şi 22 în clasa a XII-a în cadrul Liceului „Laţcu Vodă” Siret, şi fac obiectul acestei întruniri.

În unităţile şcolare sucevene mai învaţă 385 elevi etnici polonezi, 201 etnici ruşi şi 194 etnici germani.