De 20 de ori mai putini liceeni navetisti decat anul trecut

Anul acesta se înregistrează o scăderea drastică a elevilor din judeţul Suceava care-şi permit să urmeze studiile unui liceu din afara localităţii de domiciliu. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, în acest an doar 305 liceeni fac naveta, comparativ cu cei aproape 6.000 de anul trecut.

Precizăm că Ministerul Educaţiei este cel ce trebuie să asigure plata transportului elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, respectiv elevii care locuiesc în mediul rural, în sate în care nu există unităţi de învăţământ liceal, şi sunt nevoiţi să facă naveta până la liceul cel mai apropiat.

Anul trecut, pentru cei 5.950 de elevi, din 35 unităţi şcolare, care făceau naveta, ministerul de resort a întârziat decontarea navetei luni de zile, acumulându-se datorii de peste 1,2 milioane de lei. În acest an sumele pe care va trebui să le achite sunt mult mai mici, datorită numărului mic de liceeni navetişti. Pentru cei 305 elevi care urmează cursurile unui liceu din afara localităţii de domiciliu, Ministerul Educaţiei are de decontat 35.000 lei lunar.

De asemenea, numărul elevilor de liceu a scăzut în acest an, lucru sesizat de IŞJ Suceava prin compararea cifrei absolvenţilor de clasa a VIII-a şi cel al elevilor de clasa a IX-a. Peste 1.000 de elevi care au absolvit în acest an învăţământul gimnazial nu s-au regăsit între liceeni care au participat la admiterea computerizată.