Intră acum și în grupul de
„Într-o primă etapă a proiectului s-au format 17 educatori parentali, învăţători şi profesori care au susţinut activităţi suport cu părinţii elevilor din clasele primare şi gimnaziale din Şcoala nr. 3 Suceava, Şcoala nr. 1 Suceava, Şcoala „Miron Costin” Suceava, Şcoala Capu Codrului, Şcoala nr.4 Rădăuţi, Şcoala nr. 6 Fălticeni, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Grupul Şcolar Dumbrăveni, Şcoala Bălăceana, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul” Suceava”, a declarat Petru Carcalete.
Acesta a precizat că, în perioada septembrie-noiembrie 2010, formatorii – educatori parentali, au susţinut câte opt sesiuni de formare cu părinţii elevilor la care educatorii parentali sunt învăţători sau diriginţi.
La nivelul judeţului Suceava, peste 200 de părinţi au fost beneficiarii direcţi ai proiectului.