Femeia din Șaru Dornei care și-a înjunghiat soțul în inimă a fost trimisă în judecată


Intră acum și în grupul de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a anunțat, marți, că a sesizat Tribunalul Suceava cu o cauză în care a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unei inculpate, pentru săvârşirea  infracţiunii de violenţă în familie.

Potrivit anchetei, în dimineața zilei de 13 septembrie 2022, în locuinţa comună, pe fondul unei discuții în contradictoriu, femeia s-a înarmat cu un obiect tăietor-înţepător și l-a lovit cu acesta pe soțul său în zona inimii (o singură lovitură), fapt care a condus la decesul victimei. După incident, inculpata a părăsit locuinţa, s-a deplasat la locuința unei vecine, iar în jurul orei 07:30 cadavrul victimei a fost identificat de un martor în exteriorul perimetrului gospodăriei.

Reamintim că, în 13 septembrie, cadavrul bărbatului, Mihai Amănioaie, de 40 de ani, din Șaru Dornei a fost găsit, în curtea locuinței, lângă fântână.

Din primele verificări a reieşit faptul că în noaptea de luni spre marți, pe fondul geloziei între soți s-a iscat un conflict spontan ocazie cu care aceștia s-au lovit reciproc, iar la un moment dat femeia a pus mâna pe un cuțit cu care a lovit la întâmplare în soțul ei, în cameră fiind întuneric, locuința nefiind racordată la rețeaua electrică.

După ce a fost depistată de polițiști, în timpul cercetărilor, femeia a recunoscut comiterea faptei.  


Intră acum și în grupul de