Un bărbat din Suceava a fost amendat cu 23.000 de lei pentru 12 contravenții comise după ce a sunat la 112 și a solicitat intervenția polițiștilor


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Suceava care a solicitat prin 112 intervenția polițiștilor a fost amendat cu 23.000 de lei pentru 12 contravenții comise până când a fost internat la secția de psihiatrie a SJU Suceava.

Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică un bărbat a sunat la 112 sesizând că soacra nu-i dă cheile de la mașină și a adresat și injurii dispecerului 112.

La fața locului s-au deplasat lucrătorii de politie din cadrul Secției de Poliție Burdujeni care au constatat că apelantul era sub influența alcoolului precum și concubina acestuia și părinții acesteia.

Polițiștii au stabilit că bărbatul  a avut mai multe discuții în contradictoriu cu concubina sa și părinții acesteia referitor la cheile unui autoturism pe care aceștia l-ar fi achiziționat împreună.

În prezența organelor de poliție apelantul a devenit agresiv verbal.

Polițiștii au solicitat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava pentru internarea la secția de psihiatrie a bărbatului care a fost transportat la UPU Suceava unde, a devenit agresiv verbal si fizic, fiind imobilizat prin încătușare cu mâinile la spate pe targa din interiorul ambulanței provocând scandal cu organele poliției și personalul medical, adresând acestora injurii și cuvinte și expresii jignitoare, apoi a fost condus la Secția de Psihiatrie Burdujeni unde a rămas internat, manifestându-se în același mod.

Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru fiecare contravenție săvârșită rezultând astfel un număr total de 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 23.000 lei.

În acest caz se vor efectua cercetări pentru amenințare.


Intră acum și în grupul de