Intră acum și în grupul de
“ECDL reprezintă cel mai important şi mai răspândit standard de certificare pentru un utilizator de computer la nivel internaţional, fiind recunoscut în statele Uniunii Europene dar şi în multe alte ţări. Se adresează tuturor celor care doresc o certificare pentru abilităţi de bază în utilizarea computerului şi oferă deţinătorului şanse sporite în faţa unui potenţial angajator pentru a obţine un loc de muncă bun. Practic, Permisul European de Conducerea a Calculatorului atestă ca posesorul are o calificare recunoscută, relevantă şi garantată în utilizarea calculatorului.
În plus, pentru elevi, Permisul European de Conducerea a Calculatorului oferă şi posibilitatea de echivalare a unei probe obligatorii din examenul de bacalaureat, respectiv proba de competenţe digitale. Detinătorul unui permis ECDL nu va mai susţine examenul de competenţe digitale şi va avea menţionat pe diploma de bacalaureat nivelul de competenţă digitală, după cum urmează: “utilizator de nivel mediu” – pentru certificatul ECDL Start sau “utilizator experimentat” – pentru certificatul ECDL Complet”, a explicat directorul Colegiului “Spiru Haret”, Virginel Iordache.
Înscrierea în programul ECDL se realizează prin achiţionarea de la un Centru de Testare Acreditat a unui card de aptitudini ECDL, card care va funcţiona ca o foaie matricolă, în care se trec rezultatele examenelor. Certificarea ECDL Complet presupune promovarea a 7 examene din 7 module diferite (Concepte de bază ale tehnologiei informaţiei, Utilizarea computerului şi organizarea fişierelor, Procesare de text, Calcul tabelar, Baze de date, Prezentări, Informaţie şi comunicare) iar certificarea Start promovarea a 4 examene (Utilizarea computerului şi organizarea fişierelor, Procesare de text, Informaţie şi comunicare şi un al patrulea modul la alegerea candidatului dintre celelalte module disponibile).
Un examen constă într-un set de 36 de întrebări pentru care se acordă un timp limită de 45 de minute. Testarea se realizează online iar pentru a promova examenul trebuie acumulate minim 75% puncte. Un card de aptitudini este valabil timp de 3 ani, începând de la data susţinerii primului examen. Ordinea de susţinere a examenelor, numărul de examene susţinute într-o sesiune de examinare rămân la latitudinea candidatului. După promovarea tuturor examenelor (în funcţie de categoria pentru care candidatul s-a înscris) candidatului i se eliberează Permisul European de Conducerea a Calculatorului.