Intră acum și în grupul de
Acesta a participat la întâlnirea rectorilor cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, pe tema Legii Educaţiei. Prof. univ. dr. Adrian Graur spune că în lege mai sunt unele chestiuni care nu sunt suficient de clare în privinţa aplicării, dar urmează ca, prin metodologii, hotărâri de Guvern şi ordonanţe, să poată fi „ajustate”.
Rectorul Graur a menţionat că nu e suficient de clar cum sunt aleşi membrii senatului şi rectorul, pentru că „textul legii vorbeşte de participarea tuturor cadrelor didactice şi a studenţilor, dar nu ştiu cum vor putea fi obligaţi toţi să fie prezenţi la momentul respectiv sau în ce proporţie nişte alegeri vor putea fi validate”.
Acesta a mai arătat că, la întâlnirea cu ministrul, nu s-a discutat despre comasarea unor universităţi cu probleme, prevăzută în Lege, dar este de părere că înfiinţarea unor consorţii între universităţi ar fi benefică. „Cred că înfiinţarea consorţiilor este de natură să întărească universităţile şi probabil că vom asista la o concentrare mai puternică a resurselor, fie că este vorba de resurse umane, fie de resurse financiare”, a subliniat Adrian Graur.
Cât despre amestecul ministerului în autonomia universităţilor şi de dreptul acestuia de a aplica sancţiuni, rectorul sucevean a declarat că, probabil, „Carta va stopa asemenea tendinţe”, o asemenea prevedere neputând deveni „operaţională”.