Reprezentantii Consiliilor Judetene ale Elevilor s-au intalnit intr-o conferinta interregionala


Intră acum și în grupul de

Zilele trecute, la Botoşani, a avut loc Conferinţa Interregională a reprezentanţilor Consiliilor Judeţene ale Elevilor, cu tema „Formarea şi dezvoltarea personală a tinerilor – investiţia într-un viitor sigur”. La conferinţă au participat elevi şi inspectori pentru educaţie permanentă din judeţele Botoşani, Bacău, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui.

Judeţul Suceava a fost reprezentat de către nouă elevi din Biroul Executiv al Consiliului Judeţean al Elevilor Suceava şi inspectorul şcolar pentru educaţie permanentă.

Agenda de lucru a evenimentului a cuprins un atelier de lucru „Instrumente de lucru necesare realizării sondajelor de opinie, monitorizării activităţii CJE şi Consiliul Regional al Elevilor -chestionar, ghid de interviu semistructurat, grilă de observaţie, focus grup”, sesiuni de formare „Comunicare şi management de proiect”, un alt atelier de lucru privind „Atribuţiile funcţiilor din Biroul Executiv al CJE”, o dezbatere cu tema „Importanţa implicării tinerilor în problemele societăţii” şi o excursie la obiective turistice din judeţ.


Intră acum și în grupul de