Încă un tânăr șofer a ieșit pozitiv la consumul de droguri la Câmpulung Moldovenesc


Intră acum și în grupul de

Un tânăr șofer din Câmpulung Moldovenesc este cercetat pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” după ce a ieșit pozitiv la consumul de droguri.

Potrivit Poliției Județene Suceava, în noaptea de luni spre marți, echipajul mixt de poliție din cadrul Compartimentului Rutier și al B.O.P, – Poliția Câmpulung Moldovenesc, în timp ce executa serviciul de monitorizare, supraveghere și control al traficului rutier, pe strada Calea Transilvaniei de pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, a oprit pentru control un autoturism Opel condus de un tânăr de 29 de ani din Câmpulung Moldovenesc.

Polițiștii au solicitat conducătorului auto să se supună testării cu aparatul etilotest, rezultatul acestei testări fiind negativ.

În continuare acestuia i s-a solicitat să urmeze autospeciala de poliție până la sediul Poliției unde acesta a fost testat cu aparatul DrugTest 5000, rezultând faptul că acesta prezenta în organism substanța psihoactivă Methamphetamine.

În continuare, șoferul a fostcondus la unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


Intră acum și în grupul de