Microbuz ucrainean care transporta ilegal freon și țigări de contrabandă, depistat în PTF Siret


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră suceveni au întocmit dosar penal unei femei cu dublă cetățenie româno-ucraineană, care transporta în microbuz patru recipiente cu freon în valoare totală de 11.200 lei.

În urma controlului efectuat asupra bagajelor personale au fost descoperite și 80 pachete de țigări în valoare  140 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

Potrivit Poliției de Frontieră, duminică, 23 aprilie a.c., în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pe sensul de intrare în România, o femeie în vârstă de 34 de ani, cu dublă cetățenie – română și ucraineană, conducând un microbuz marca Mercedes-Benz înmatriculat în Ucraina.

Cu ocazia efectuării unui control amănunțit, în bagajele personale au fost descoperite ascunse 80 pachete de țigări, iar după bancheta din spate 4 recipiente cu agent refrigerant (freon) pentru care conducătoarea auto nu a putut prezenta documente justificative

Recipientele cu freon, în valoare totală de 11.200 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Țigările în valoare de 140 lei au fost confiscate, femeia fiind sancționată contravențional de către lucrătorii vamali cu amendă în valoare de 5.000 lei.

De asemenea, polițiștii de frontieră au întocmit femeii dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la contrabandă calificată și transport și tranzit de substanțe și preparate periculoase.


Intră acum și în grupul de