Doi copii s-au urcat fără știrea părinților în remorcă, iar la o frână o fetiță a fost lovită de bazinul cu o tonă de apă transportat


Intră acum și în grupul de

Doi copii de cinci și opt ani din localitatea Văratec din orașul Salcea au urcat într-o remorcă fără știrea părinților și fetița de cinci ani a fost lovită de bazinul în care se afla o tonă de apă ce era transportat.

Potrivit anchetei polițiștilor, un bărbat de 39 de ani din localitatea Văratec, conducea marți seara, un autoturism Seat Alhambra cu remorcă în care transporta un bazin de 1000 litri plin cu apă, pe strada Mihai Viteazu.

El a frânat brusc întrucât s-a intersectat cu un tractor care circula din sens opus, moment în care a auzit ţipete în remorcă.

Când a oprit şi s-a coborât de la volan a constatat că bazinul cu apă s-a mişcat spre înainte în habitaclul remorcii  în momentul frânării şi a accidentat-o pe fata de 5 ani, care împreună cu fratele, în vârstă de 8 ani, s-au urcat în remorcă fără ştirea părinţilor.

Intrucât fata acuza dureri a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava-U.P.U pentru investigaţii medicale, suferind leziuni superficiale.


Intră acum și în grupul de