Judetul Suceava are mare nevoie de investitori in mediul rural


Intră acum și în grupul de

Judeţul Suceava are mare nevoie de investitori mici şi mijlocii care prin intermediul fondurilor europene să revitalizeze mediul rural. În acest sens, pe parcursul zilei de miercuri, conducerea administraţiei judeţene s-a întâlnit cu mai mulţi posibili investitori suceveni, în vederea identificării problemelor cu care se confruntă aceştia şi a unor soluţii de rezolvare.

La întâlnirea de prezentare a posibilităţilor de accesare a fondurilor europene de către tinerii din judeţ, în special prin măsurile din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală , condusă de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, au participat şi reprezentanţii Direcţiei Agricole, ai APIA Suceava, băncilor din judeţ precum şi şeful Agenţiei pentru Dezvoltare Rurală Nord-Est, Liviu Bulgaru.

Încă de la început, Gheorghe Flutur şi-a arătat totala nemulţumire faţă de situaţia existentă afirmând că dacă în cursul anului trecut administraţiile publice au reuşit să obţină importante finanţări europene, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în mediul privat.

„Am mai spus că este foarte bine să faci drumuri, reţele de apă şi canalizare, dar dacă aceste drumuri duc spre o localitate în care nu este o fermă, o unitate de procesare sau alte firme private care să plătească impozite la primărie, atunci nu se închide cercul”, a declarat Flutur.

Totodată, şeful executivului judeţean a solicitat instituţiilor sucevene care au ca atribuţii popularizarea proiectelor europene de finanţare să se implice mult mai mult în informarea populaţiei judeţului cu privire la modul în care pot fi accesaţi banii puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană.

„O să le dau şi celor de la Consiliul Judeţean temă să caute potenţiali investitori în teritoriu. Anul trecut, nu am fost mulţumit de măsurile private. Dacă la măsuri publice am adus bani, pe măsuri private ne-am mişcat modest, iar eu nu sunt mulţumit deloc. Dacă noi suntem simpli raportori de cifre, murim. O să întrebe unii de ce face asta Consiliul Judeţean, pentru că în fond nu e atribuţia noastră. Dar nici nu îmi este indiferent ce se întâmplă în judeţul Suceava cu absorbţia fondurilor. Pentru că pe măsuri private merge prost şi aici trebuie să facem ceva”, a declarat Flutur.

Pentru revitalizarea mediului rural din judeţul Suceava şi realizarea de noi investiţii, se pare că nici o metodă de popularizare a măsurilor prin care pot fi accesate fonduri europene nu trebuie evitată, iar la nevoie vor fi implicaţi şi preoţii şi poştaşii din fiecare localitate, este de părere Gheorghe Flutur, solicitând în acelaşi timp reprezentanţilor instituţiilor statului să renunţe la limbajul „sec” şi teoretic şi să explice mai pe înţelesul oamenilor modul în care îşi pot deschide o afacere pe bani europeni, pentru că altfel rezultatele nu vor apărea prea curând.


Intră acum și în grupul de