Intră acum și în grupul de
„Este o dezbatere întreagă. Dacă legea interzice comercializarea asta nu înseamnă că se va realiza o stopare a fenomenului. Trebuie o implicare a tuturor verigilor. Dacă stai de vorbă cu copii, şi noi am convocat un consiliu judeţean al elevilor, ce a fost foarte interesantă afli foarte multe. La discuţiile cu ei a reieşit faptul că zona de teribilism este anturajul. Familia, şcoala, autorităţile trebuiesc chemate pentru a stopa acest fenomen, nu doar prin amenzi şi sancţiuni se poate face acest lucru”, a declarat Gheorghe Flutur.
Prezent la reuniune, inspectorul Ionuţ Epureanu, din cadrul IPJ Suceava, a spus că o nouă campanie de prevenire a consumului de etnobotanice se va derula în judeţ. „Nu vreau să vă îngrijorez, dar este un fenomen ce începe să devină din ce în ce mai vizibil. Despre ceea ce se întâmplă trebuie să ştie şi părinţii pentru că au un rol esenţial în educare”, a subliniat inspectorul Epureanu.
În judeţ au funcţionat zece firme, cu 14 puncte de lucru, care aveau ca profil comercializarea de plante etnobotanice, toate acestea fiind închise în momentul de faţă.