Specializarea Balneo-fizio-kinetoterapie ce va functiona in cadrul USV Suceava, evaluata la sfarsitul lunii


Intră acum și în grupul de

La sfârşitul acestei luni, la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava va veni o comisie a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior- ARACIS pentru a evalua în teren dacă se respectă toate criteriile în vederea autorizării noii specializări ce va lua fiinţă, respectiv cea de Balneo-fizio-kinetoterapie.

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava lucrează la documentaţia pentru autorizarea provizorie a trei specialităţi de medicină care vor funcţiona în cadrul instituţiei academice sucevene, o parte din dosare fiind trimise la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior- ARACIS. Cele trei specializări sunt Balneo-fizio-kinetoterapie, Nutriţie şi dietetică şi Tehnică dentară.

Comisia va fi prezentă în zilele de 28-29 martie, a precizat rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, prof. dr. ing. Adrian Graur adăugând că urmează specializarea Nutriţie şi dietetică apoi cea de Tehnică dentară.

Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava a declarat că pentru departamentul de Sănătate şi Dezvoltare Umană instituţia academică a cumpărat hotelul Classic 2, de pe str. Universităţii, aflat peste drum de sediul USV, clădire ce are trei niveluri.

Potrivit contractului preţul de vânzare a fost 425.000 euro.

Rectorul Graur a precizat că acolo vor funcţiona 6 laboratoare, respectiv unul de nanotehnologie, unul de stomatologie şi câte două de nutriţie – dietetică şi balneo-fizio-kinetoterapie.

„Restul spaţiului va fi destinat doctoranzilor şi post-doctoranzilor şi pentru cadrele care vor deservi programele de studii în străinătate”, a subliniat rectorul sucevean.


Intră acum și în grupul de