Jandarmeria Suceava anunță că în acest an școlar va intesifica măsurile de ordine în zona unităților școlare și se va implica în educația tinerilor în spiritul legii


Intră acum și în grupul de

Jandarmeria Suceava a anunțat că în acest an școlar va fi prezentă în zona instituțiilor de învățământ de pe raza județului cu rolul de a creşte gradul de siguranţă al cadrelor didactice şi al elevilor, de a preîntâmpina eventuale incidente între elevi, de a preveni faptele contravenţionale sau penale în proximitatea instituţiilor de învăţământ, astfel încât procesul de învățare să nu fie afectat.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, sergent major Roxana Iuliana Botezatu, a declarat că  Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava se va implica în mod activ în educația tinerilor în spiritul legii, prin intermediul activităților preventiv – educative care vor fi derulate de-a lungul anului școlar și care vor viza consilierea şi îndrumarea elevilor în scopul creşterii interesului pentru participarea la cursuri, precum și înţelegerea, conştientizarea şi respectarea legislaţiei în domeniul ordinii şi siguranţei publice.

 „Totodată, vor fi intensificate măsurile de ordine și siguranță publică în zona unităților școlare, astfel încât să îndeplinim cu succes scopul nostru comun – siguranța elevilor”, a spus sg.mj. Botezatu.

Ea a precizat că Jandarmeria Suceava urează tuturor preșcolarilor, școlarilor, cadrelor didactice și părinților un an școlar plin de performanțe și succes.


Intră acum și în grupul de