Bărbat din Bosanci reținut în arest pentru că a condus fără permis un autoturism neînmatriculat


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Bosanci a ajuns în arestul Poliției Suceava fiind cercetat penal pentru mai multe infracțiuni.

Potrivit Poliției Județene Suceava, joi, la orele 08:30 polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti, au oprit pentru control pe str. Ciprian Porumbescu din comuna Bosanci un autoturism condus de un bărbat din localitate.

S-a efectuat verificarea acestuia în bazele de date ale poliției, rezultând faptul că acesta nu este posesor de permis de conducere auto.

Totodată, autoturismul avea aplicată plăcuța cu numărul de înmatriculare doar în partea din spate, iar în urma verificării acestuia în bazele de date, s-a constatat faptul că numărul de înmatriculare era atribuit altui autoturism, radiat din data de 19.09.2023.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și ”conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”, ce va fi soluționat procedural, iar prin ordonanța organelor de cercetare penală din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti, s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 29.09.2023 să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.


Intră acum și în grupul de