Protestul de joi, cantecul de lebada al grevei profesorilor (VIDEO)

Pe parcursul zilei de joi, în faţa Palatului Administrativ al judeţului, a avut loc ultima manifestaţie stradală a cadrelor didactice sucevene din seria începută în urma cu aproape două săptămâni.

Protestul a fost unul anemic, în faţa Prefecturii fiind prezenţi aproape tot atâţia profesori cât şi forţe de ordine.

În mare parte provenind de la Colegiul Tehnic “Samuil Isopescul” din municipiul reşedinţă de judeţ, cele aproximativ 20 de cadre didactice au poposit puţin în faţa intrării principale a Palatului, s-au plimbat de două ori prin faţa instituţiei, după care au fost convinse de viceliderul FSLI Suceava, Dumitru Irimia să renunţe la protest.

Conform acestuia, chiar dacă sindicatul avea autorizaţie de protest până vineri, ziua de joi a fost oficial ultima în care profesorii au stat în faţa Prefecturii.

“Începând de ieri au fost întocmite toate documentele necesare, iar o parte din şcoli au primit deja banii pe carduri sau îi vor primi azi după-amiază. Joi, majoritatea unităţilor de învăţământ au reluat activitatea fiind vorba doar de trei sau patru şcoli care nu erau organizate pentru începerea cursurilor”, ne-a declarat Dumitru Irimia.

Tot acesta a recunoscut însă că problema a fost rezolvată doar pentru moment, viitorul salarial al cadrelor didactice arătându-se destul de negru. Tocmai de aceea, pe parcursul celei de-a doua săptămâni din luna aprilie, sindicatele se vor întâlni în şedinţă de dialog social cu prefectul judeţului pentru găsirea unei soluţii de rezolvare a problemei lefurilor pentru trimestrele trei şi patru.

În paralel, fiecare unitate de învăţământ va trebui să stabilească şi o modalitate prin care să fie recuperate orele pierdute majoritatea şcolilor optând, teoretic până acum, la soluţia prelungirii orarului în fiecare zi cu una sau două ore şi nu susţinerea acestora în zilele de sâmbătă.