Viteza prea mare, cauza răsturnării unui TIR cu struguri în Pasul Mestecăniș


Intră acum și în grupul de

O tânără a fost rănită, miercuri, într-un accident rutier după ce un TIR încărcat cu struguri s-a răsturnat în zona Pasului Mestecăniș.

Potrivit cercetărilor polițiștilor, miercuri,  în jurul orei 10:40, un bărbat de  48 ani din Bucureşti, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din autoutilitara marca Iveco şi semiremorca pe DN17 pe raza localității Valea Putnei, având direcţia de deplasare spre Vatra-Dornei, nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculasă la stânga şi s-a răsturnat pe partea dreaptă a drumului.

 În urma accidentului, o tânără de 26 de ani, pasager pe locul din dreapta, a suferit leziuni corporale ușoare.

 Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge.

În acest caz au fost anunţaţi reprezentanţii ISCTR Suceava și a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de