Numarul tentativelor de suicid prin otravire a crescut cu 20 la suta la Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Statisticienii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava au constatat o situaţie nefericită înregistrată la nivelul judeţului, după ce au centralizat numărul de intoxicaţii cu substanţe necunoscute în primele 3 luni ale acestui an.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu, un număr de 41 de persoane au ajuns în spitalele din judeţ, de la începutul anului, intoxicate cu substanţe necunoscute, medicamente sau alcool. Acesta a declarat marţi, în cadrul unei conferinţă de presă, că se remarcă o creştere cu 20% a acestor cazuri, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, îngrijorător fiind faptul că s-a lărgit categoria de vârstă a celor predispuşi la sinucidere. Este vorba de persoane active, între 30 şi 50 de ani.

„Persoanele care ajung la spital în urma unor intoxicaţii au vârste cuprinse între 12 şi 75 ani, însă în majoritatea cazurilor este vorba de tineri. Este o problemă de sănătate publică şi facem un apel către toate unităţile sanitare să fie pregătite pentru astfel de cazuri. Ar fi de dorit ca populaţia să nu recurgă la asemenea gesturi, iar părinţii să aibă mai multă grijă de copiii lor”, a afirmat. Adrian Popescu.

Majoritatea intoxicaţiilor au fost prin ingurgitarea de medicamente, de multe ori în combinaţie cu alcool, dar şi cu substanţe chimice cum ar fi antigel, diluant, insecticide, detergenţi.


Intră acum și în grupul de