Promotiile mincinoase, sanctionate de Protectia Consumatorilor Suceava

Inspectorii din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava au sancţionat cu amenzi în valoare totală de 20.000 de lei hipermarketurile şi supermarketurile sucevene pentru abaterile constatate în modul de desfăşurare al campaniilor promoţionale.

“In ultima perioadă, magazinele au dat startul vanzărilor promoţionale, atât de aşteptate de consumatori. Aceste practici de reducere a prețurilor, de vânzare promoțională sau < La ofertă > sunt reglementate prin lege, iar perioada și modul de a vinde în cadrul acestor campanii trebuie respectate, fapt trecut cu vederea de unii comercianți. Lipsa unor informații foarte importante, formularea ambiguă a ofertelor, fără nici un detaliu, de genul < Cele mai mici prețuri >sau < La noi, cel mai ieftin > pot induce în eroare consumatorii. Deasemenea, sunt situații în care sunt anunțate reduceri/promoții la anumite produse, pe care atunci când dorim să le cumpărăm nu le găsim la comercializare. În alte cazuri, frecvent întâlnite, sunt expuse la comercializare pachete cu ofertă de tipul < Două produse la preț de unul >,etc., dar fără ca la raft să existe și produsul separat, la bucată, pentru a-l utiliza ca termen de referință și a verifica dacă oferta este chiar adevărată”, informează şeful CJPC Suceava, comisar-şef Elena Oanea.

Ea a exemplicat cu câteva situaţii concrete constatate de inspectorii CJPC Suceava. “La un supermarket din Suceava, se derula promoția < 14 zile strivim TVA-ul!-24% la mii de produse >. Din verificări, a rezultat că în cataloagele de prezentare a promoției există și pagini întregi cu produse la care nu se aplică reducerea de 24%. Aceasta reprezintă o practică comercială incorectă, consumatorul nefiind informat corect, fiind indus în eroare. În acest caz, s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 5.000 lei.

La un alt supermarket s-a constatat că la unele produse, la raft erau afișe cu înscrisul genaral < Cel mai bun preț > sau < cel mai ieftin >, fără nici o altă informație. Din verificările efectuate, a rezultat că la produsele respective erau, de fapt, reduceri de prețuri, fără a se specifica procentul de reducere, fără a se înscrie și prețul vechi, barat, astfel încât cumpărătorul să poată aprecia dacă reducerea respectivă corespunde intereselor sale. Pentru că una este să avem o reducere de 3% și altceva să fie 20%, 40%, sau chiar mai mult.

În altă situație, la alt agent economic se comercializau diferite produse (de exemplu File Pangasius și File Cod) la care pe eticheta de raft se specifica < Ofertă specială > fără a se specifica în ce constă aceasta. Deasemenea, s-a constatat că unele produse, din diverse raioane erau marcate cu bulină roșie, altele cu bulină galbenă fără a se specifica nicăieri care este de fapt semnificația acestor etichete. În realitate, bulinele roșii aplicate semnificau că produsele se comercializau la preț redus, iar cele galbene, la preţ normal, fără reducere”, a arătat Elena Oanea, adăugând că inspectorii CJPC au întâlnit şi situaţii în care erau afișate promoții fără nici o mențiune că acestea sunt în imita stocului disponibil. Astfel încât la data controlului o serie de produse înscrise în promoție nu existau la comerciaizare .

Abateri au fost constatate de inspectorii CJPC şi la un lanț de librării din Suceava, unde erau expuse la comercializare produse din piele (genți, mănuși, pălării, serviete) la care la raft era afișată o reducere de preț de la 30% pană la 45%, fără nici o altă mențiune. “Din verficările efectuate a rezutat că reducerea nu se aplica la toate produsele expuse pe raftul respeciv”, a explicat Oanea.

Şeful CJPC Suceava a mai ţinut să precizeze că instituţia pe care o conduce va urmări cu atenție și în perioada următoare modul în care se derulează aceste campanii promoționale.