Targul de adoptii gratuite de animale de la Suceava a sensibilizat trecatorii


Intră acum și în grupul de

Iubitorii de animale au avut sâmbătă ocazia de a lua acasă unul dintre exemplarele canine, ori una dintre pisicuţele aduse de la adăpostul de animale din lunca Sucevei, oferite spre adopţie de către Asociaţia de Protecţie a animalelor Proanima, activitate înscrisă în calendarul „Săptămânii Naţionale a Voluntariatului”, care s-a desfăşurat în faţa Complexului Shopping City Suceava.

În prima parte a zilei, unul dintre cei zece căţei expuşi în ţarcurile special amenajate pentru această manifestare a avut norocul de a fi luat acasă, procedura de adopţie fiind una simplă şi gratuită.

„Având în vedere că aceşti câini fac parte din cele peste 1.000 şi ceva de patrupede din adăpostul Primăriei situat în lunca Sucevei, scopul nostru este de a aduce o monstră aici şi de a face o colectă de hrană pentru restul colegilor lor din adăpost. Am încercat să alegem câţiva câini de companie în principal de talie mică, deşi la adăpost avem şi mulţi câini pregătiţi pentru pază, unii chiar de rasă.

În faţa Shopping City Suceava, am adus, astăzi, în jur de zece exemplare, dintre care un singur câine este de talie mai mare, o corcitură de ciobănesc german (câine lup), urmând ca în decursul acestei zile să mai aducem şi câteva pisicuţe. Pisicile de la adăpostul din lunca Sucevei sunt în grija Asociaţiei de Protecţie a animalelor Proanima, nefiind în grija Primăriei. Odată ajunşi la adăpost, căţeii sunt deparazitaţi, vaccinaţi, deparazitaţi antirabic intern şi extern, după care sunt sterilizaţi, fiind daţi în această formă spre adopţie”, a explicat pentru NewsBucovina.ro, Alina Gavriloaie, voluntar în cadrul Proanima.

Potrivit sursei citate, astfel de acţiuni care au ca scop adopţia animalelor sunt realizate de Asociaţia Proanima încă din anul 2008. „La târguri nu s-au adoptat din prima foarte mulţi câini, însă scopul nostru nu este ca animalele să fie adoptate pe loc, ci dorim să oferim posibilitatea celor interesaţi, îi invităm practic, să viziteze adăpostul pentru a-şi alege un nou membru al familiei după bunul lor plac”, a menţionat voluntarul.

Impresionant a fost şi rezultatul colectei de hrană, prin care sucevenii au ales voluntar să aducă mâncare pentru animale, atât pentru câini, cât şi pentru pisici, încă de la primele ore ale dimineţii.

„Se vede clar că sucevenii au aflat de târg şi de colecta de hrană şi se pare că este mult mai comod să donezi hrană pentru animale aici, în centrul comercial al oraşului, decât să vii până la adăpost. Se pare că ideea a fost foarte bună pentru că multă lume ar dori să ajute şi să doneze, numai că adăpostul nu este accesibil tuturor, din punct de vedere al locaţiei în care se regăseşte. Ar fi o idee minunată organizarea unui centru de colectare a hranei pentru animale chiar aici, la Shopping City Suceava”, a declarat Alina Gavriloaie.

Iubitorii de animale din Suceava şi cei care au dorit să susţină cauza „Târgului de Adopţii” organizat sâmbătă în faţa shopping mall-ului, au avut posibilitatea ca prin completarea unui formular, să direcţioneze 2% din impozitul lor anual pe venit, către o organizaţie nonguvernamentală, menţionându-şi în scris doar adresa şi numărul de telefon.

Totodată, cei cu dare de mână, au avut ocazia de a dona o sumă modică în urna special concepută pentru strângerea de fonduri pentru animalele din lunca Sucevei. Astfel de urne se regăsesc amplasate în tot oraşul, mai ales în pet shop-urile sucevene.


Intră acum și în grupul de