Doi tineri suceveni au ajuns la spital după ce au intrat unul în altul cu bicicleta în pădurea Zamca


Intră acum și în grupul de

Doi tineri de 17 și 18 din Suceava au ajuns, duminică după amiaza, la UPU Suceava cu multiple răni ca urmare a unui accident.

Potrivit primelor date din ancheta polițiștilor, un tânăr de 17 ani și unul de 18 din Suceava se aflau duminică după amiaza în pădurea Zamca unde parcurgeau un traseu cu biciclete de tip mountain-bike, fiecare separat.

La un moment dat cei doi s-au intersectat și s-au lovit unul de celălalt, suferind răni.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care le-a acordat primele îngrijiri, după care cei doi au fost transportaţi la unitatea medicală, pentru investigaţii amănunţite, fiind diagnosticaţi preliminar cu sindrom confuzional amnezie retrogradă, contuzie toraco-abdominală, policontuzii prin cădere de pe bicicletă.

În acest caz a fost întocmit proces-verbal de constatare cercetările în cauză urmând a fi continuate de către lucrători din cadrul Poliției Municipiului Suceava sub aspectul săvârşirii infracţiunii de”vătămarea corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de