Intră acum și în grupul de
Potrivit unui comunicat de presă venit din partea profesoarelor Luminiţa Cîmpan şi Adriana Mihorianu, ambele cadre didactice la Colegiul “Alexandru cel Bun” Gura Humorului, primele emoţii au fost cele determinate de desemnarea şefului de promoţie.
Media egală şi portofoliile consistente cu diplome obţinute pe parcursul celor patru ani de liceu la concursuri şi olimpiade judeţene şi naţionale, a făcut ca alegerea şefei să fie dificilă dar, în urma votului consiliului profesoral, două eleve au câştigat titlul şi onoarea de a susţine discursul final, ca purtătoare de cuvânt ale întregii generaţii de absolvenţi.
Conform aceloraşi surse este vorba despre elevele Raluca Gătej, din clasa a XII-a A, specializarea matematică informatică intensiv engleză şi Stigleţ Angelica, din clasa a XII-a B, specializarea matematică informatică – intensiv informatică. Este demn de menţionat aici Premiul I la faza naţională a olimpiadei de psihologie, obţinut în acest an de eleva Raluca Gătej.
În document se precizează că cele două distinse şefe de promoţie au făcut o trecere în revistă a amintirilor din cei patru ani de liceu exprimându-şi recunoştinţa faţă de dascăli.
Cele două discursuri au fost încărcate de emoţie şi au ţinut sala într-o linişte deplină, fiind aplaudate la final cu căldură. S-a predat Cheia Succesului elevilor din clasa a XI-a, viitori absolvenţi, moment de înmânare a ştafetei celor care vor urma şi de la care se aşteaptă aceleaşi rezultate meritorii.
Următorul moment a constat în invitarea pe scenă a fiecărei clase din liceu pentru fotografii cu dirigintele şi cu alte cadre didactice. Cuvântul final al doamnei director a oferit detalii despre desfăşurarea activităţii în continuare, marşul absolvenţilor având ca următor obiectiv Primăria oraşului unde elevii au fost invitaţi în Sala Mare.
Acolo li s-au transmis mesaje de încurajare şi de felicitare şi s-a ciocnit un pahar de şampanie. Sub vigilenta protecţie asigurată de Poliţia din Gura Humorului, elevii absolvenţi s-au deplasat din nou la colegiu pentru ultimele fotografii şi pentru momentele finale ale zilei.
„Fiecare eveniment de acest gen demonstrează că există foarte mulţi elevi cu rezultate deosebite, implicaţi în concursuri, olimpiade, activităţi de voluntariat, elevi care duc prestigiul acestei instituţii în ţară şi în lume prin continuarea studiilor aici sau în Europa, un număr mare de elevi din această promoţie fiind deja acceptaţi la universităţi de prestigiu din Marea Britanie sau din Germania”, este de părere prof. Luminiţa Cîmpan.