Detaliile accidentului cu cinci răniți de la Cacica: Un șofer din Vicovu de Sus a condus cu viteză și a ieșit în afara șoselei după ce a lovit parapetul metalic de pe marginea drumului


Intră acum și în grupul de

Cinci persoane, între care doi copii, au fost rănite miercuri după amiaza pe DN 2 E în afara comunei Cacica după ce un șofer a ieșit cu mașina în decor.

Potrivit anchetei polițiștilor, miercuri, în jurul orelor 14:50, un șofer de 34 de ani din orașul Vicovul de Sus a condus un autoturism Audi A4, pe DN2E, în exteriorul comunei Cacica, având direcția de deplasare dinspre Cacica spre Vârfu Dealului.

Ajuns într-o curbă la stânga, șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum în curbă, carosabilul fiind umed, a intrat frontal cu autoturismul în parapetul metalic de protecție de pe partea dreaptă a sensului de deplasare, părăsind partea carosabilă.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară șoferului care a celor cinci ocupanți ai mașinii, respectiv a șoferului, a unei tinere de 23 de ani pasager pe scaunul dreapta față, a unei femei de 32 de ani pasager pe locul stânga spate și a doi copii de 3 și 5 ani pasageri pe bancheta din spate, care au fost transportați la SCJU Suceava pentru investigații medicale și tratament de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge la Spitalul Județean de Urgență  Sf. Ioan cel Nou.

Din primele cercetări efectuate, a rezultat faptul că vinovat de producerea evenimentului rutier se face conducătorul auto care nu a adaptat viteza la condițiile de drum în curbă la stânga.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


Intră acum și în grupul de