Caravana “Alcolhelp” ajunge in 9 localitati din judetul Suceava. Vezi aici itinerariul


Intră acum și în grupul de

ALIAT (Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomanilor), principala organizaţie non-guvernamentală din România, care oferă servicii în domeniul adicţiilor, cu sprijinul financiar al Heineken România, continuă programul iniţiat în 2010, Caravana Alcolhelp, în 24 de localităţi din mediul urban şi rural din ţară, respectiv în 9 localităţi din judeţul Suceava, informează într-un comunicat de presă Ioana Gliţia, responsabil PR în cadrul programului.

În document este prezentat Itinerariul Caravanei Alcohelp în judeţul Suceava: Câmpulung Moldovenesc, Judeţul Suceava – 17 iunie, Gura Humorului, Judeţul Suceava – 15 iulie, Ostra, Judeţul Suceava – 29 iulie, Stulpicani, Judeţul Suceava – 4 august, Fundu Moldovei, Judeţul Suceava – 12 august, Sadova, Judeţul Suceava – 19 august, Moldova Suliţa, Judeţul Suceava – 26 august, Vama, Judeţul Suceava – 2 septembrie, Moldoviţa, Judeţul Suceava – 8 septembrie.

Potrivit aceleiaşi surse, anul acesta, în implementarea Caravanei Alcolhelp sunt implicate 4 organizaţii non-guvernamentale din ţară, care derulează activităţi pentru prevenirea şi combaterea consumului abuziv de alcool: Fundaţia Caritabilă Orizonturi din Câmpulung Moldovenesc, Programul “Sf. Dimitrie Basarabov” al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine Christiana, din Cluj-Napoca, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă, din Iaşi şi Fundaţia pentru Tineret Buzău.

Caravana Alcolhelp face parte din programul dezvoltat de către ALIAT şi susţinut de compania Heineken România pe tema consumului problematic de alcool. Prin acţiuni organizate în mijlocul comunităţii, aceasta vizează creşterea gradului de conştientizare a populaţiei în ceea ce priveşte caracterul problematic al consumului abuziv de alcool, precum şi creşterea gradului de accesibilitate a intervenţiilor în domeniul prevenirii şi tratamentului consumului problematic de alcool.

În comunicat se precizează că Caravana Alcolhelp din 2011 presupune prezenţa unei echipe de specialişti în adicţii şi voluntari ai organizaţiilor partenere în 24 de localităţi din mediul urban şi rural din România, din judeţele: Buzău, Iaşi, Botoşani, Suceava şi Cluj. În fiecare localitate vor fi instalate corturi, iar voluntarii vor împărţi materiale informative despre platforma www.alcolhelp.ro, vor oferi consiliere celor interesaţi şi vor pune la dispoziţia vizitatorilor un chestionar prin care aceştia îşi pot determina gradul de periculozitate al consumului de alcool.

„Aceasta este o continuare a Caravanei Alcolhelp din anul 2010, când aceasta a ajuns în 11 oraşe din ţară – Târgovişte, Vama Veche, Mamaia, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Iaşi, Vaslui, Timişoara, Arad, Piteşti, Bucureşti. În cadrul Caravanei Alcolhelp 2010, specialiştii ALIAT au intrat în contact cu un număr total de 8.180 de persoane, au fost efectuate 960 de evaluări ale consumului personal de alcool, urmate de interpretarea rezultatelor şi o scurtă consiliere a respondentului, au fost distribuite 7.320 de pliante cu informaţii despre consumul problematic de alcool şi riscurile implicate de acesta (dintre care 860 de pliante în limba maghiară)”, punctează Ioana Gliţia.

*„Rezultatele înregistrate până în prezent de platforma www.alcolhelp.ro şi cele înregistrate în cadrul Caravanei Alcohelp din 2010 ne confirmă faptul că am răspuns unei nevoi reale a populaţiei din România, creând un program care oferă anonimitate, confidenţialitate şi consiliere în ceea ce priveşte consumul problematic de alcool şi mai ales în ceea ce priveşte prevenţia acestuia. Astfel, am decis să continuăm Caravana Alcohelp şi anul acesta şi să o extindem, incluzând atât mediul urban, cât şi mediul rural, ajungând în 24 de localităţi din România.

În acest proiect, ni s-au alăturat 4 organizaţii non-guvernamentale partenere, care ne vor ajuta în implementare. Caravana Alcohelp reprezintă extensia off-line a platformei www.alcolhelp.ro, prin care ne propunem să inversăm rolurile şi să mergem noi către cei care ar putea avea nevoie de ajutorul nostru. Prin prezenţa în 24 de localităţi din ţară dorim să ne asigurăm că informaţiile relevante despre consumul problematic de alcool şi despre ajutorul oferit de platforma on-line www.alcohelp.ro ajung direct la potenţialii beneficiari ai programului”, declară dr. Eugen Hriscu, director ştiinţific ALIAT, medic specialist psihiatru, formator în domeniul dependenţei de substanţe.*

Lansat în luna noiembrie 2009 de către ALIAT, cu finanţare din partea Heineken România, www.alcolhelp.ro este primul centru on-line de consiliere şi intervenţie de tip e-health adresat persoanelor cu un consum problematic de alcool. Conceput de specialişti în sănătate mintală şi de experţi în ameliorarea şi tratamentul problemelor cauzate de consumul abuziv de alcool ai ALIAT, www.alcolhelp.ro reprezintă un instrument gratuit de prevenţie, intervenţie şi orientare către servicii specializate, uşor de folosit, care garantează confidenţialitatea şi anonimatul celor care îl accesează.

„Parteneriatul cu specialiştii de la ALIAT şi programele pe care le derulăm împreună cu aceştia fac parte din agenda de sustenabilitate a Heineken România, „Brewing a Better Future” şi ne aduc cu un pas mai aproape de scopul acesteia: să avem o contribuţie pozitivă asupra societăţii, mediului şi comunităţilor în care ne desfăşurăm activitatea. De la început am crezut în parteneriatul cu ALIAT, în programul Alcohelp şi în puterea lui de a-i ajuta pe cei care se confruntă cu un consum abuziv de alcool. Rezultatele înregistrate în primul an de colaborare şi în cadrul Caravanei Alcohelp din 2010 ne întăresc convingerea că am răspuns unor nevoi reale ale acestor persoane. De aceea, am decis să continuăm programul Caravana Alcohelp şi să îl extindem şi în mediul rural. În viitor, ne vom menţine angajamentul de a promova un consum responsabil şi vom continua parteneriatul cu ALIAT, ca parte din platforma noastră de sustenabilitate” declară Jan Derck van Karnebeek, Managing Director Heineken România.

În document este prezentat de asemenea Itinerariul Caravanei Alcohelp în judeţul Suceava: Câmpulung Moldovenesc, Judeţul Suceava – 17 iunie, Gura Humorului, Judeţul Suceava – 15 iulie, Ostra, Judeţul Suceava – 29 iulie, Stulpicani, Judeţul Suceava – 4 august, Fundu Moldovei, Judeţul Suceava – 12 august, Sadova, Judeţul Suceava – 19 august, Moldova Suliţa, Judeţul Suceava – 26 august, Vama, Judeţul Suceava – 2 septembrie, Moldoviţa, Judeţul Suceava – 8 septembrie.


Intră acum și în grupul de