Bărbat din Voitinel acuzat că fură curent. Acesta a improvizat un branșament la locuința în construcție a fiului său


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au deschis un dosar penal după ce s-a depistat că o locuință în construcție din Voitinel a fost branșată printr-o improvizație la rețeaua de energie electrică

Reprezentanții Delgaz Grid au sesizat, luni după amiaza, Secția 4 Poliție Rurală Gălănești prin 112 cu privire la faptul că la locuința unei familii din Voitinel are loc un consum neautorizat de energie electric.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au fost identificați proprietarul locuinței și reprezentanții DELGAZ GRID. Cu această  ocazie, lucrătorii DELGAZ GRID au constatat faptul că din coloana de alimentare a contorului atribuit imobilului de pe raza comunei Voitinel s-a identificat un racord electric compus din două conductoare de aluminiu, care face legătura către un imobil în construcție aparținând fiului proprietarului.

Cu ajutorul acestei improvizații, energia electrică consumată nu era contorizată și nici facturată. De asemenea, din verificările efectuate s-a constatat faptul că imobilul în cauză nu are contract de furnizare de energie electrică și nici contor electric.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „furt de curent electric” și „executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”.


Intră acum și în grupul de