Intră acum și în grupul de
Doar 241 de candidaţi, din 490 câţi figurau iniţial înscrişi la concursul de suplinire calificată de la Suceava, au susţinut astăzi examenul la centrul de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”.
La concursul desfăşurat în dimineaţa zilei de joi, au participat candidaţii la un post în învăţământul preuniversitar sucevean, care fie nu au putut participa la examenul de titularizare desfăşurat în data de 13 iulie 2011, fie au obţinut sub nota 5 la examenul de titularizare, precum şi cei care au dorit în mod expres doar să suplinească.
„Au fost înscrişi 490 de candidaţi din judeţ, din care doar 241 s-au prezentat. De asemenea, au existat 27 de persoane care s-au retras, unul a prezentat motive medicale, iar ceilalţi au lipsit strict din motive personale”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Laura Hacman, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava.
Persoanele care au susţinut astăzi examenul de suplinire calificată, au la dispoziţie un număr de 585 de posturi netitularizabile, cu precizarea că lista poate suferi modificări, urmând a fi reactualizată până la data de 20 august, atunci când vor avea loc şi şedinţele publice de repartizare pe posturile respective.
Potrivit purtătorului de cuvând din cadrul IŞJ Suceava, la examen nu au existat tentative de fraudă, asta în condiţiile în care examenul a fost monitorizat de camere video.
Evaluarea lucrărilor candidaţilor suceveni va avea loc în şapte centre naţionale din judeţele Argeş, Vâlcea, Cluj, Sibiu, Braşov, Prahova şi Bucureşti, rezultatele urmând a fi afişate pe data de 5 august.
Potrivit sursei amintite mai sus, tot joi, a avut loc şi concursul pentru ocuparea posturilor de către necalificaţi, din 22 de candidaţi înscrişi, care au susţinut proba, doar 21 fiind promovaţi.
Intră acum și în grupul de