Lungu vrea sa refaca sediul primariei Suceava ca sa nu mai “bata vantul” prin ea (VIDEO)

Sediul Primăriei municipiului Suceava va putea fi reabilitat termic cu fonduri oferite de Guvernul Elveţiei, dacă proiectul ce va fi depus de municipalitate va fi selectat pentru a fi finanţat.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că municipalitatea doreşte să depună trei proiecte care ar urma să fie finanţate cu fonduri ale Guvernului Elveţiei.
Guvernul Elveţiei pune în acest an la dispoziţia României suma de 40 de milioane de franci elveţieni în cadrul unui mecanism de sprijin financiar.

Municipiul Suceava este eligibil pentru a depune proiecte de finanţare prin acest mecanism.

Primarul Sucevei a declarat că a dorit ca din aceste fonduri să fie finanţat un proiect de reabilitare termică a imobilelor din zona centrală a municipiului, dar că nu sunt eligibile decât proiecte pentru imobile aparţinând autorităţilor de stat.

Astfel, Lungu a spus că va depune un proiect de finanţare a reabilitării termice a sediului Primăriei, care a fost construit la începutul anilor 90, acesta fiind prima dată sediul Băncii Agricole.

El a arătat că reabilitarea termică a acestei clădiri va permite reducerea cheltuielilor pentru încălzirea imobilului pe perioada sezonului rece.

Un alt proiect care urmează să fie depus de municipalitate prevede finanţarea extinderii modernizării reţelei de iluminat public.