Cherestea de peste 35.000 lei confiscată și ansamblu auto de 100.000 euro indisponibilizat de polițiștii din Vatra Dornei


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din Vatra Dornei au confiscat, în urma unui control în trafic, aproape 50 de metri cubi de cherestea în valoare de peste 35.000 lei și au indisponibilizat un ansamblu de vehicule estimat la 100.000 de euro, ca parte a acțiunilor de prevenire și combatere a delictelor silvice.

La data de 14 mai 2025, în jurul orei 06:15, pe raza comunei Poiana Stampei, județul Suceava, un echipaj al Poliției Municipiului Vatra Dornei a oprit un ansamblu auto condus de un bărbat de 48 de ani din comuna Vama. În urma verificărilor, s-a constatat că acesta transporta 49,051 metri cubi de cherestea rășinoase fără documente justificative. Verificările în aplicația Sumal 2.0 au confirmat lipsa avizelor de însoțire a mărfii.

Cu sprijinul Gărzii Forestiere Suceava, cheresteaua, evaluată la 35.464 lei, a fost inventariată și confiscată, fiind depozitată la Ocolul Silvic Dorna Candrenilor. Ansamblul auto, format din cap tractor și semiremorcă, în valoare de circa 100.000 euro, a fost indisponibilizat și depus la depozitul special al IPJ Suceava din Stroiești.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 151 alin. 2 lit. c din Legea 331/2024. Polițiștii suceveni avertizează că vor continua controalele în teren, pe drumurile publice și la societățile de prelucrare a lemnului, pentru a asigura respectarea legislației silvice și tragerea la răspundere a celor care comit delicte în acest domeniu.


Intră acum și în grupul de