Un bărbat din Sasca Mică a murit după ce a fost luat de apele râului Moldova


Intră acum și în grupul de

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Mălini au fost sesizați, miercuri, prin apel la 112 despre faptul că o persoană a căzut în albia râului Moldova, victima fiind un bărbat din comuna Cornu Luncii, sat Sasca Mică.

Din primele cercetări, s-a stabilit că bărbatul, cunoscut cu afecțiuni psihice și consumator de băuturi alcoolice, a încercat să traverseze pe jos albia râului Moldova, dinspre satul Șinca spre Sasca Mică, în jurul orei 13:00.

Acesta a fost luat de curent și transportat aproximativ 2 km în aval, oprindu-se pe o insulă în mijlocul râului.

Pompierii militari din cadrul ISU Bucovina l-au recuperat în stop cardio-respirator, iar un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava l-a transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, unde a fost declarat decedat.

Serviciul de Medicină Legală Suceava a fost sesizat pentru efectuarea necropsiei, cadavrul fiind depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni.

În cauză, polițiștii Postului de Poliție Cornu Luncii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, urmând ca cercetările să fie finalizate procedural.


Intră acum și în grupul de