Intră acum și în grupul de
Jandarmii din cadrul Detașamentului Gura Humorului au fost alertați, vineri după amiaza, cu privire la un incident în care o persoană ar fi legat un câine de un autoturism și l-ar fi târât pe o stradă din comuna Stulpicani.

Jandarmii s-au deplasat imediat la intersecția dintre satele Gemenea și Slătioara, în apropierea pârâului Slătioara, unde au identificat persoana implicată. Aceasta conducea un autoturism de care era legat un câine de talie medie, cu un cablu negru prins de sistemul de închidere al portbagajului, cu intenția de a-l abandona pe albia râului Slătioara.
Persoana în cauză, o femeie de 64 de ani, a declarat că a găsit câinele în fața porții proprietății sale din comuna Stulpicani și, considerându-l agresiv, a decis să-l mute. Astfel, a legat animalul de autoturism și l-a târât pe o distanță de aproximativ 80 de metri pe un drum neasfaltat, lăsându-l ulterior pe malul pârâului Slătioara, în zona cunoscută local drept „Nimigean”.
Jandarmii au sesizat Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Suceava, care a trimis o echipă la fața locului. În urma examinării clinice efectuate de un medic veterinar, s-a constatat că animalul, un câine de talie medie, de culoare gri cu alb și negru, necesita îngrijiri medicale. Conform prevederilor Legii 205/2004 privind protecția animalelor, s-a emis un ordin de plasare a câinelui într-un adăpost pentru 45 de zile, acesta fiind transportat la un cabinet veterinar pentru tratament de specialitate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „schingiuirea animalelor”, conform art. 25, alin. (3), lit. b) din Legea 205/2004, cercetările fiind continuate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
Intră acum și în grupul de