Intră acum și în grupul de
La solicitarea Spitalului de îngrijiri paliative „Sf. Mc. Zenovie Doctorul”, pompierii militari ai Detașamentului Suceava au desfășurat, joi, o activitate cu caracter preventiv, ce a inclus un exercițiu practic de recunoaștere în teren, instruire și educare a personalului aflat la locul de muncă. Acțiunea s-a desfășurat în incinta unității medicale și a avut ca obiectiv principal testarea modului de reacție în cazul producerii unei situații de urgență, respectiv izbucnirea unui incendiu.






Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, pentru gestionarea scenariului simulat, la fața locului au intervenit echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și o ambulanță SMURD tip B2. În cadrul exercițiului, au fost puse în practică proceduri privind evacuarea în siguranță a pacienților și personalului, acordarea primului ajutor, limitarea propagării incendiului și stingerea focului, conform tacticilor de intervenție specifice unei unități sanitare.
„Scopul exercițiului a fost dublu. Pe de o parte, pentru personalul spitalului, activitatea a oferit oportunitatea de a se familiariza cu măsurile de siguranță, de a testa planurile de evacuare și de a înțelege mai bine cum să reacționeze într-o situație de urgență. În acest context, cadrele Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților (SPIRC), din cadrul ISU Suceava, au desfășurat și o sesiune de informare preventivă, în care au fost prezentate recomandări privind comportamentul adecvat în caz de incendiu (și nu numai) și utilizarea mijloacelor de primă intervenție”, a explicat Alin Găleată.







Pe de altă parte, pentru pompierii militari suceveni, exercițiul a constituit o activitate esențială de recunoaștere a obiectivului. Astfel, au fost analizate în detaliu elemente precum compartimentarea clădirii, căile de acces și evacuare, amplasarea surselor de alimentare cu apă și alte aspecte operative relevante pentru o eventuală intervenție reală. Totodată, salvatorii au avut ocazia să-și perfecționeze tehnicile și procedurile, să testeze coordonarea și comunicarea între echipaje și să simuleze intervenția într-un mediu complex, cu posibili pacienți în stare gravă sau netransportabili.
„Exercițiile de acest tip se desfășoară periodic și sunt parte integrantă din activitățile de pregătire ale pompierilor militari suceveni, având rolul de a îmbunătăți atât nivelul de pregătire al personalului instituțiilor implicate, cât și eficiența intervenției echipajelor de salvatori”, a menționat sursa citată.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava încurajează desfășurarea constantă a acestor exerciții, în spiritul prevenirii și al construirii unei comunități mai bine pregătite în fața situațiilor de risc, a transmis locotenent colonel Alin Găleată.
Intră acum și în grupul de