Intră acum și în grupul de
Lucrătorii Postului de Poliție Volovăț au fost sesizați miercuri după amiaza de un localnic cu privire la descoperirea unei arme ruginite în albia pârâului Valea Uței, situat în apropierea locuinței sale.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul a găsit arma, aflată într-o stare avansată de degradare, în timpul unei deplasări în albia pârâului.
Acesta a transportat pistolul la sediul Postului de Poliție Volovăț, unde l-a predat autorităților.
Polițiștii au constatat că arma este un revolver nefuncțional, cu caracteristici ce sugerează proveniența sa din perioada Primului Război Mondial. Arma a fost ridicată prin ordonanță și urmează a fi predată către Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (S.A.E.S.P.) Suceava pentru analize suplimentare.
Intră acum și în grupul de