Accident de la Voitinel cu doi răniți: Șoferul unui autoturism intrase în depășirea unui tractor care vira spre stânga


Intră acum și în grupul de

Un accident de circulație s-a produs miercuri dimineața pe DJ 178F, în afara localității Voitinel, în urma căruia două persoane au fost rănite ușor.

Potrivit anchetei polițiștilor, un conducător auto, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoturism marca Dacia, circula pe DJ 178F, în direcția Voitinel – Gălănești.

În fața sa se deplasa un tractor agricol, care a efectuat un viraj la stânga pentru a intra pe un drum comunal neclasificat. În același timp, conducătorul autoturismului a inițiat o manevră de depășire pe partea stângă, acroșând tractorul în zona centrală.

În urma impactului, tractorul s-a rupt, autoturismul s-a răsturnat, iar cei doi conducători au fost răniți. Două ambulanțe au intervenit la fața locului, transportând victimele la Spitalul Municipal Rădăuți. Diagnosticele medicale au indicat o contuzie toracică pentru conducătorul autoturismului și un traumatism cranio-cerebral ușor pentru conducătorul tractorului.

Testele cu aparatul etilotest au avut rezultate negative pentru ambii conducători, fiind prelevate probe biologice de sânge pentru determinarea alcoolemiei. Poliția a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.


Intră acum și în grupul de