Intră acum și în grupul de
O femeie pasageră într-o căruță a fost rănită, joi, după coliziunea unui atelaj hipo cu un ansamblu rutier.

Potrivit datelor din ancheta polițiștilor, joi, în jurul orei 14:05, pe strada Bisericii din satul Manolea, comuna Forăști, a avut loc un accident rutier.
Astfel, un bărbat de 51 de ani, care conducea o căruță pe direcția Forăști către Preutești, nu a respectat indicatorul „STOP” la intersecția cu strada Lipoveni și nu a acordat prioritate unui ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o semiremorcă, condus de un bărbat de 61 de ani din comuna Forăști, care circula dinspre Fântâna Mare către Forăști.
În urma coliziunii, o femeie, pasageră în atelajul hipo, a suferit răni ușoare, fiind diagnosticată cu „escoriații la membrele superioare” și transportată la spital cu ambulanța.
Conducătorul ansamblului rutier a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În schimb, conducătorul atelajului hipo a fost testat cu aparatul etilometru Dräger, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din primele verificări, vina producerii accidentului aparține conducătorului atelajului hipo, care nu a respectat indicatorul „STOP” și nu a acordat prioritate ansamblului rutier.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.
Intră acum și în grupul de