O asistentă medicală de 45 de ani din Fălticeni a murit la locul de muncă


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini au fost sesizați, vineri, de Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava cu privire la decesul unei femei de 45 de ani din municipiul Fălticeni, survenit în seara zilei de 10 iulie 2025, la Unitatea de Primiri Urgențe.

Diagnosticul clinic al decesului a fost stop cardio-respirator, pacienta prăbușindu-se la locul de muncă, fără a avea antecedente medicale cunoscute.

Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că femeia era angajată ca asistent medical la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică.

În ziua de 10 iulie 2025, în jurul orei 15:00, aceasta se afla în camera de gardă a centrului, împreună cu mai mulți colegi și cu șefa instituției, care le explica modul de completare a fișelor medicale ale beneficiarilor.

În timpul discuției, femeia a acuzat o stare de rău și s-a deplasat la baie pentru a se spăla pe față.

Imediat, a fost sprijinită de o colegă, iar o altă angajată i-a acordat primul ajutor, solicitând simultan intervenția unei ambulanțe.

În ciuda eforturilor, femeia a decedat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Suceava.

Cercetările sunt continuate de Postul de Poliție Cornu Luncii pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale decesului.


Intră acum și în grupul de