Intră acum și în grupul de
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cajvana au fost sesizați, vineri, în jurul orei 14:00, prin apel la 112 de către un localnic din Cajvana care a anunțat că fratele său a leșinat la volanul unui autoturism.

Ajunși la fața locului, pe Drumul Județean 178D, polițiștii au constatat că, în jurul orei 14:00, un bărbat din Cajvana conducea un autoturism marca BMW, în care se aflau tatăl și fratele său, îndreptându-se spre satul Soloneț.
La un moment dat, conducătorul auto a oprit brusc mașina pe carosabil, acuzând o stare de rău. În încercarea de a coborî din vehicul, acesta a căzut și s-a lovit.
Fratele său a apelat imediat 112, iar un echipaj al ambulanței a intervenit rapid, transportând bărbatul la Spitalul Municipal Rădăuți pentru îngrijiri medicale.
Cadrele medicale au stabilit un diagnostic prezumtiv de stare hipotermică și traumatism cranio-cerebral ușor prin cădere.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Din discuțiile cu membrii familiei, a reieșit că bărbatul nu era cunoscut cu afecțiuni cardiace sau cronice, însă în cursul zilei de 11 iulie 2025 a desfășurat activități în gospodărie, fiind expus prelungit la soare.
Cercetările sunt continuate de Poliția Orașului Cajvana pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale incidentului.
Intră acum și în grupul de