Șofer fără permis, prins conducând sub influența alcoolului după o urmărire în Suceava


Intră acum și în grupul de

Un echipaj al Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Suceava, aflat, sâmbătă după amiaza, în misiune pe bulevardul Sofia Vicoveanca, a înregistrat cu aparatul radar TRUCAM un autoturism Volkswagen Tiguan care circula cu viteza de 85 km/h, în direcția Suceava spre Fălticeni, depășind limita legală.

Polițiștii au procedat la oprirea regulamentară a vehiculului, însă șoferul a încetinit inițial, după care a virat brusc la dreapta pe strada de acces către compania Lumy Tools, continuându-și deplasarea pe DC71B către localitatea Moara.

Echipajul a pornit în urmărirea autoturismului cu semnalele acustice și luminoase activate, reușind să blocheze vehiculul după aproximativ 1 km, sub pasarela variantei de ocolire Suceava.

La volan a fost identificat un bărbat de 34 de ani din municipiul Suceava.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, bărbatul nu avea asupra sa documente de identitate, iar verificările în bazele de date ale poliției au relevat că nu deține și nu a deținut vreodată un permis de conducere eliberat de autoritățile române, fapt confirmat și de acesta.

Șoferul a fost condus, cu acordul său scris, la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, la interval de o oră, pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


Intră acum și în grupul de