Accident rutier cu fugă de la locul faptei în Poieni: Șofer beat, identificat de polițiști


Intră acum și în grupul de

Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată, sâmbătă seara în jurul orei 23:15, despre un accident rutier produs pe DJ208A, în localitatea Poieni, în care un autoturism a părăsit locul faptei după ce a acroșat o persoană.

Echipajul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Suceava s-a deplasat la fața locului, constatând că, la ora 23:05, un tânăr de 19 ani din satul Poieni, comuna Udești, aflat pe partea dreaptă a carosabilului pentru a repara un motociclu defect, a fost lovit de un autoturism care se deplasa din direcția Liteni spre Suceava, în fața unui imobil.

 Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, fiind diagnosticată cu „contuzie prin accident rutier și fractură de gleznă dreaptă”.

Polițiștii au găsit la locul accidentului fragmente de plastic provenite de la autoturismul implicat, iar cu ajutorul unor informații suplimentare, au identificat vehiculul în cauză, un Mercedes de culoare gri, la un imobil din satul Udești.

Autoturismul prezenta avarii în partea dreapta-față, iar o bucată de plastic găsită la locul accidentului se potrivea cu acesta.

Conducătorul auto, un bărbat de 36 de ani din aceeași localitate, a fost găsit în imobil și a recunoscut că a condus autoturismul, dar nu a oprit după impact.

Testat cu aparatul etilotest, acesta a avut un rezultat de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la Spitalul Județean Suceava pentru recoltarea a două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Victima accidentului a fost testată cu etilotestul, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest caz, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului, și vătămare corporală din culpă.


Intră acum și în grupul de