Un nou protest la Suceava pe un ger naprasnic

Protestatarii suceveni au strigat din nou sloganuri antiprezidenţiale, antiguvernamentale şi în favoarea alegerilor anticipate, marţi seară, când au ieşit în stradă pentru a 18-a zi consecutiv. Câteva zeci de persoane au ignorat cele -18 grade Celsius care erau afară şi au continuat să protesteze cerând demisia preşedintelui, a Guvernului şi alegeri anticipate.

Unul dintre protestatari a spus că numărul restrâns de manifestanţi nu este determinat de frig, ci de demnitatea fiecăruia.

„Nu ne împiedică frigul să venim aici. Noi ieşim pentru că avem demnitate. Mulţi, care îşi calcă pe demnitate, stau în case, să nu ies în stradă”, a spus protestatarul.

Un altul a ţinut să sublinieze că participanţii la proteste vor veni în continuare, indiferent cât de frig va fi, până când vocea lor va fi auzită şi vor fi alegeri anticipate.
„Vom veni până va cădea acest guvern de mincinoşi, acest guvern care a făcut din minciună politică de stat”, a mai spus acesta.