Un bărbat beat a dat foc propriei locuințe din Bosanci după ce soția l-a părăsit. Incendiul a fost stins rapid, fără să fie victime


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 39 de ani din comuna Bosanci, a provocat un incendiu în propria locuință marți seară, după ce a consumat băuturi alcoolice și a intrat într-o stare de agitație legată de separarea de soție.

Evenimentul s-a produs în jurul orei 21:30, când bărbatul a urcat în podul casei o caserolă din plastic în care a pus obiecte vestimentare și i-a dat foc. Ulterior, el însuși a sunat la 112 pentru a anunța incidentul.

Polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rurale Ipotești s-au deplasat imediat la fața locului, alături de trei autospeciale de intervenție (două de la ISU Suceava și una de la Primăria Bosanci). Pompierii au localizat și stins rapid incendiul, care a afectat circa 1-2 metri pătrați din podul de lemn al locuinței.

Proprietara imobilului, o femeie de 72 de ani (mama bărbatului), a estimat prejudiciul la aproximativ 500 de lei. Bunul afectat nu era asigurat.

În urma incendiului nu au rezultat victime omenești, ci doar pagube materiale limitate. Cauza a fost stabilită ca fiind folosirea intenționată a unei surse de aprindere, existând pericol de propagare la întreaga locuință și anexe.

Bărbatul, care locuiește singur în imobil, a fost transportat la Spitalul de Neuropsihiatrie din Suceava pentru evaluare medicală.

Polițiștii au completat formulare de evaluare a riscului pentru mama și fratele bărbatului (care locuiesc în imobile separate în aceeași curte), concluzionând că nu există risc iminent pentru niciuna dintre persoane. Ambilor li s-au pus la dispoziție cereri pentru obținerea unui ordin de protecție de la instanța de judecată.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere”, cercetările fiind continuate de lucrătorii Postului de Poliție Bosanci.


Intră acum și în grupul de