Intră acum și în grupul de
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava s-a alăturat, și în acest an, campaniei internaționale „Light It Up Blue”, fiind iluminat în albastru în seara de 2 spre 3 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului.

Alături de Teatru, au răspuns inițiativei și alte clădiri emblematice ale orașului: Primăria Municipiului Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Iluminarea în albastru – culoarea simbol a conștientizării autismului – are scopul de a atrage atenția publicului asupra dificultăților cu care se confruntă copiii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist și asupra eforturilor familiilor acestora pentru accesarea terapiilor necesare. La nivel mondial, aproximativ 1 copil din 100 este diagnosticat cu autism.
Acțiunea locală a fost coordonată de Centrul COACH USV din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, în parteneriat cu Asociația Help Autism Suceava, Asociația de Intervenție în Autism Suceava (AIAS), Asociația Afterhome Suceava și Centrul Pas cu Pas Suceava.
„Mulțumim susținătorilor campaniei, studenților de la specializarea Asistență Socială, USV, doamnei coordonator program conf. univ. Cristina Cormoș, doamnei prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean, ordonator de credite al USV, precum și partenerilor instituționali și comunitari: Vasile Rîmbu, primarul Municipiului Suceava, Daniel Ungureanu, viceprimar, Adrian Păduraru, managerul Teatrului „Matei Vișniec” Suceava, și ec. Larisa Blanari, manager interimar al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava”, se arată în comunicatul Centrului COACH USV.
În paralel cu iluminarea clădirilor, organizațiile partenere derulează în această perioadă marșuri de solidaritate, ateliere educaționale și campanii de informare menite să promoveze conceptul de neurodiversitate și să crească nivelul de înțelegere în societate.
Prin participarea la această campanie, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava își reconfirmă rolul activ în comunitate și susținerea constantă pentru cauzele sociale.
Intră acum și în grupul de





